Zillow folosește realitatea virtuală pentru a schimba piața imobiliară online

Vânzările imobiliare sunt pe cale să devină mai virtuale datorită tururilor 3D imersive de la Zillow, un jucător important în vânzările online de case.

Compania a adăugat luni, o nouă opțiune numită 3D Home pe pagina sa web și în aplicația mobilă, care îți permite să mergi dintr-o cameră virtuală în alta când cauți să cumperi online. Agenții imobiliari pot captura imagini folosind un iPhone sau camere de 360 de grade de la Ricoh cum ar fi Theta V și Theta Z1.

Zillow speră că rezultatul va permite celor interesați să afle mai multe despre ceea ce ar putea fi cea mai mare tranzacție din viața lor. Realitatea virtuală este ceva care nu a avut foarte mare tracțiune nici printre utilizatorii obișnuiți, dar nici printre cei care se joacă pe calculator, datorită prețurilor foarte mari. Totuși, potențialul este acolo pentru momentele când ai vrea să fi transpus în altă lume.

Josh Weisberg, liderul de produse pentru 3D și Computer a spus: „Unul din scopurile companiei este să ușureze vânzarea și cumpărarea de case. Oferind clienților o impresie cât mai exactă despre cum este o anumită casă, facem un pas mare către ușurarea procesului de vânzare-cumparare”.

Dacă un client negociază pentru o locuință și apoi află că ceea ce vroia să cumpere nu se ridică la așteptările sale, atunci timpul a fost irosit și pentru acesta și pentru vânzător. Deocamdată, plimbarea prin casa 3D este ca și când ai folosi Street View de la Google Maps: vezi săgeți pe care apeși ca să observi tot ce este în jurul tău sau ca sa te muți în altă cameră. Nu este ca un joc VR unde te poți plimba fizic prin mediul virtual.

Următorul pas pentru Zillow este să facă explorarea spațiului mai ușoară, cu perspective mai bune pentru camere. De asemenea, compania vrea să adauge o utilitate care să genereze automat planurile locuințelor, un lucru folositor cumpărătorilor și vânzătorilor.

Unealta 3D este făcută în așa fel încât să fie ușor de folosit de fotografi pentru ca agenții și vânzătorii să poată adăuga opțiunea 3D și pentru casele obișnuite, nu numai pentru vilele luxoase. Fotografierea unei locuințe de 90m2 durează între 10 și 15 minute, cu poze făcute în fiecare cameră.

Ideea este ca tururile 3D să fie mai accesibile celor care nu au camere scumpe pentru fotografii, proces care implică multă muncă și aparatură costisitoare. Acum, aplicația Zillow capturează imaginile, le formează într-o hartă 3D și pe aceasta o prezintă online.

Weisberg a spus: „Majoritatea caselor puse la vânzare sunt sub 1 milion de dolari. Dacă erai o persoană interesată de aceste case, nu aveai opțiunea acestui tip de experiență imersivă”.

Adauga un comentariu